NAŢIONALIZAREA COPIILOR. Statul confiscă pruncii din burta mamelor


NAŢIONALIZAREA COPIILOR - Statul confiscă pruncii din burta mamelor

Încă din uter e arvunit copilul. Statul bate nerăbdător din cizme la poarta vaginului: pândeşte vigilent fiecare proaspăt recrut. Nici unul nu trebuie să-i scape.

Părinţii nu trebuie lăsaţi prea mult să se bucure de noul născut. Să nu se ataşeze. Statul îi execută silit şi le instituţionalizează odrasla de la vârste din ce în ce mai fragede. Într-un an, „maxim” doi, grădiniţa va deveni obligatorie de la CINCI ani, promite agramatul ministru al Educaţiei. Iar „în 6-8-10 ani„, grădiniţa va deveni obligatorie de la TREI ani, ambiţionează Pricopie. De ce? „Ca să îi ajuţi să supravieţuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!”, explică ministrul. Să supravieţuiască? Să-i antrenezi? Asta nu mai e Şcoală, e Cazarmă în toată regula. Nu mai e Instruire, ci Instrucţie. „La grădiniţă copilul învaţă altceva decât acasă”, justifică Pricopie. Corect. Orice influenţă nedorită de acasă – bunicii, mai ales bunicii – ameninţă să-l înmoaie pe micuţ: să-l înveţe altruismul, bunul simţ, mila, respectul. Ori, mai rău, să spună vreo rugăciune. Să-l transforme într-o epavă, un inadaptat în jungla contemporană. Bref, o victimă. Spre ce fel de Societate ne îndreptăm? Ne văităm că scade natalitatea (o face chiar Pricopie), dar dăm cu târnăcopul la rădăcina Familiei. De ce să faci copii dacă nu poţi să te bucuri de ei? Părinţii „eliberaţi” de grija odraslei, recrutată din faşă de către stat, se pot lăsa liniştiţi în voia pasiunii devastatoare pentru Carieră. „E bine, dragă… La o grădiniţă particulară din Primăverii, cu trei limbi străine, karate şi pian… Vai, ştii ce bună e mâncarea? Da, tu, catering ca acasă!” Maternitatea / Paternitatea riscă să ajungă un fel de adopţie la distanţă. Dai un ban şi ţi-l cresc alţii. Tu îl pupi în somn şi eventual în weekend. Dacă el nu are dansuri latino, şi tu, închidere de lună. Iar şcoala, alimentată ritmic cu carne proaspătă, se transformă într-o bandă de producţie de pe care trebuie să iasă produse STAS. După 1989, ni s-a repetat până la saturaţie că învăţământul trebuie să se transforme: să formeze cadre adaptate la cererea Pieţei. Cartea nu foloseşte decât dacă te ajută să-ţi găseşti un loc de muncă! Nu e nevoie de prea multă Biologie, Istorie, Chimie, Literatură, Filosofie. Ba e chiar periculos: rişti să vezi mai departe de vârful cardului. Să vezi că Sistemul e gol. Şi nociv. Aşa s-a ajuns ca 3 din 4 absolvenţi de liceu să fie agramaţi (vezi-l pe ministru însuşi!) şi să aibă probleme cu tabla înmulţirii. Aşa s-a umplut ţara de fabrici de diplome şi de doctori-plagiatori. Dar şomajul înfloreşte ca şancrul. Iar corporaţiile (care au luat crema) s-au umplut până la vârf de boi fuduli şi ţoape preţioase. Când intri într-o firmă cu flăcăi cu cefe rase, pe care costumul atârnă ca pe gard, ai impresia că te-ai întors în timp, pe Calea Victoriei, plină de securiştii lui Ceauşescu, scoşi „pe traseu”. „Voi merge în Parlament, dar nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit în care să cer modificarea”. Nimic nu m-a îngreţoşat mai mult decât această frază. O fi Pricopie inept, dar are viclenia oamenilor din Sistem. E conştient că în societate există încă un puternic curent conservator. Dar, la fel de bine, ştie că Momentul va veni repede. Pentru că malaxorul prin care sunt tocate toate valorile tradiţionale, toate reperele de identitate funcţionează perfect. Şi macină… „Nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit!” Aproape aceleaşi vorbe le-au folosit liderii politici când a fost vorba despre căsătoriile între homosexuali.

Autor: Adrian Pătruşcă
Sursa: evz.ro

Daca v-a placut acest articol, urmariti-ne pe Facebook:




ALTE ARTICOLE RECOMANDATE:
404 Vizualizari
Comentarii Facebook

Fii primul care lasa un comentariu la "NAŢIONALIZAREA COPIILOR. Statul confiscă pruncii din burta mamelor"

Lasă un răspuns